„Passos Dance Academy”
Infiintata in 2004 ca S.C. Imperius First;
In 2007 a devenit „Asociatia Latin Club Imperius”;
In 2014 – Passos Dance Academy (in cadrul Asociatia Latin Club Imperius);


Instructorul – Marian Schianu
Dansator de salsa ON1, bachata, cha cha & merengue din 1997;
Instructor de salsa, bachata, cha cha & merengue din 2004;
Dansator de kizomba din Februarie 2012;
Instructor de kizomba din Octombrie 2012;
Pregatire in 2013 pe salsa ON2 (New York Style);
Pregatire in 2014 pe semba, kizomba urban si tarraxinha;
Sustinut workshop-uri si bootcamp-uri de kizomba in toata tara incepand cu 2013 (peste 50 de bootcamp-uri si peste 20 de workshop-uri – Vezi Clipuri
Buna ! Sunt Marian Schianu si ma bucur sa va impartasesc povestea pasiunii mele, DANSUL !
– dansuri latino: Salsa On2, Salsa On1, Cubana, Rueda de Casino, Merengue, Bachata (europeana, dominicana, sensual), Cha Cha
– dansuri afro: Kizomba (traditional si urban), Semba, Tarraxinha.
Dupa o perioada fascinanta petrecuta in club, cum socializarea si dansul merg mana in mana, eu, impreuna cu alti cativa pasionati de dans am inceput sa ne antrenam in particular, cautand perfectionarea acestei pasiuni. Desi in acea perioada materialele video care ne puteau ajuta in antrenamete erau prea putine si sarace in informatii, am devorat tot ce am putut gasi si am realizat ca putem infrumuseta si adapta stilurile de dans inventand miscari noi si figuri noi.
In anul 2000, dupa 3 ani de invatare si antrenare in detaliu, Michael Mussulis (Anglia), unul dintre promotorii salsei in Romania, stabilindu-se definitiv pe meleagurile noastre, ne-a vazut dansand si ne-a propus sa formam o trupa profesionala de dans.
Stilul de dans adus de el, SALSA ON1, era ceva nou pentru noi iar aceasta propunere a venit ca o manusa avand in vedere dorinta noastra de perfectionare. Ne-am antrenat si am dansat pe scene deschise, fiind implicati in diverse proiecte muzicale, de la reprezentatii pana la concursuri si spectacole.
Facand o analiza, am realizat ca cei 5 ani petrecuti cu antrenamentele de inceput (1997 – 2002), au avut un impact considerabil asupra dezvoltarii mele personale atat la nivel emotional (controlarea emotiilor, schimbarea benefica a tiparelor), cat si la nivel mental si fizic ( stimularea gandirii pozitive, dezvoltarea imaginatiei si creativitatii, dezvoltarea unui tonus muscular sanatos si dobandirea unei posturi drepte si corecte).
Sosise momentul in care am decis ca eram apt si pregatit sa-i indrum si sa-i invat pe altii ceea ce stiu eu, sa-i ajut sa descopere magia si fascinatia dansului si sa observe singuri cum se petrec transformarile minunate la nivel de suflet, la fel cum s-au petrecut cu mine.
Decizia de a preda a fost insotita de si mai multa munca. O munca, de data aceasta, cu o motivatie exterioara, de impartasire. Desi stapaneam dansul foarte bine, am constientizat faptul ca in predat este nevoie de logica si explicatii suplimentare ale tehnicii aferente fiecarui stil de dans in parte. Pentru a putea oferi oamenilor informatia cat mai simplu si corect, pentru a transmite placerea si bucuria de a dansa, m-am antrenat ca instructor inca un an de zile (2003-2004) imbunatatindu-mi abilitatile de predare.
In aceasta perioada am raspuns intotdeauna dorintelor altora de a invata, am dansat mult, am exersat si mai mult, am folosit fiecare prilej, fiecare persoana nerabdatoare să invete pentru a-mi dezvolta competentele de predare. Astfel am putut intelege logica si tehnica fiecarui pas si semnal din spatele fiecarei miscari de dans.
In anul 2004, in luna mai, a fost infiintata Scoala de dans Salsa Imperius.
Exact asa si exact atunci a inceput TOTUL ca profesor acreditat !
Pe parcurs am vrut sa ofer cursantilor o gama variata de stiluri de dans, motiv pentru care am introdus in scoala mea fiecare stil, gen de dans care aparea nou in cluburi:
– in 2004 – Salsa, Bachata, Rueda, Merengue, Cha Cha
– 2011 – Kizomba
– 2013 – Tarraxinha, Semba
Bineinteles ca pentru asta a fost nevoie de alte antrenamente suplimentare din partea mea pentru a putea explica si arata corect tehnica de dans. Insa placerea si dedicatia au compensat cu brio orele grele de antrenament.
In cei 12 ani de activitate, Passos Dance Academy (Asociatia Latin Club Imperius) si-a sustinut activitatea atat in Bucuresti, Craiova (2010 – 1015), Giurgiu (2016..) si a format peste cateva sute de dansatori, cativa dintre ei devenind instructori si ducand mai departe pasinea pentru dans.
Asa ca, dragii mei cititori, acum ca ne cunoastem, va stept cu drag si bucurie sa va insotesc pe drumul regasirii stralucirii interioare prin DANS , cea mai frumoasa calatorie personala !!!